Amintire din Copilarie-Compunere

   Amintire din copilărie

Bilaucă Timeea,clasa a IV-a B

Ei bine ,despre copilărie aţi mai auzit. Dar acum eu aş dori să vă povestesc copilăria Adei . Ada era o fetiţă de numai 8 ani . Avea o familie fericită , dar Ada pe lângă familie avea o prietenă. Prietena ei se  numea Clara,o fetiţă cuminte şi ascultătoare de 8 ani . Aceste fetiţe ţineau foarte mult la prietenia lor .

Într-o zi, Ada îi spune Clarei:

         -Clara,vei fi mereu prietena mea?

        -   Da , Ada! Îţi promit că vom trăi cele mai frumoase clipe şi ne vom forma cea mai frumoasă copilărie!

          După aceste vorbe fetele îşi dăruiră una la cealaltă un medalion pe care scria ”Pentru totdeauna” , nişte cuvinte care te duceau  în eroare când le citeai . Dar atunci când deschideai medalionul,  erau feţele gingaşe ale fetiţelor. Acum  ”Pentru totdeauna”însemna o prietenie veşnică. 

-Clara , îţi place?

       - Da!

       -Să ştii că pentru mine vei fi ca şi o soră . 

       - Ada , haide să ne spunem o promisiune una la alta . 

       - Bine !

        Şi au început :  "Eu, Clara, îi promit Adei, prietenei  mele, că voi fi mereu alături de ea.”

          Iar Ada şi ea grăi: ”Eu, Ada, îi promit Clarei ,prietenei mele, că mereu o să găsească în mine o persoană în care să aibă  încredere”.

       După aceste cuvinte, fetele se îmbrăţişară şi fiecare îşi strânse medalionul în mână. 

 După cum au zis, aşa s-a şi întâmplat: au trăit cele mai frumoase clipe. S-au jucat zi şi noapte, au făcut nişte pozne ca şi fiecare copil .

       După 11 ani alături, a venit timpul ca fetele să plece la facultate. Dar, din păcate, la acea facultate numai era niciun loc liber pentru Clara. Nu aveau ce face, nimeni nu putea pleca. Aşa s-au despărţit pentru 3 ani cât a durat acea facultate . După ce şi-a luat diploma la facultate, Ada s-a dus să o viziteze pe Clara acasă la ea . Dar ce văzu ? Nu mai era nimeni acolo. A vrut să o sune, dar nici acel număr de telefon nu mai era valabil .

   Ei bine ,au trecut 5 ani de când fiecare s-a dus pe drumul ei .Într-o zi oarecare,  Ada a ieşit la o plimbare. Dar , uitaţi ce întâmplare :  în drumul ei, i-a tăiat cineva calea .Era o domnişoară frumoasă , înaltă şi plină de viaţă. Era Clara. Ce bucurie era în ochii lor ! 

     -Clara...!

     -Ada...!

     -Să ştii...Că mai am acel preţios dar de la tine !

     - Şi eu! Doamne Dumnezeule ! Ce bucurie e să te revăd!

      După emoţionantul eveniment , fetele se îmbrăţişară şi din ochii lor lacrimile tresăriră . De atunci , fiecare s-a întors înapoi în locul natal şi au luat prietenia de la capăt. Au format  "A doua copilărie”. Medalionul acela a mers generaţie din generaţie , amintindu-şi fiecare că trebuie să îşi trăiască copilăria,cel mai de preţ lucru  din viaţa omului.

      Ei bine, aşa s-a sfârşit povestea noastră .Un sfârşit frumos, de la care toţi avem de învăţat!