miercuri, 5 iunie 2013

Legile lui Murphy - - Diana ;3

Legile lui Murphy sunt nişte principii bazate pe logică, iar unele chiar pot fi amuzante :). Citiţi-le, poate vă vor ajuta.

Legea de bază: Dacă ceva poate merge prost, cu siguranţă va merge prost.
#01. Dacă un experiment ţi-a ieşit bine din prima, înseamnă că ai făcut ceva greşit.
#02. Substanţele necesare pentru experimentul de ieri trebuie comandate nu mai târziu de mâine la prânz.
#03. Fiecare problemă rezolvată generează, cel puţin, o problemă nerezolvată.
#04. Atâta timp cât teoremele matematice sunt legate de realitate, nu sunt sigure; dacă sunt sigure, atunci nu sunt legate de realitate.
#05. Concluzia este momentul în care te-ai plictisit să mai gândeşti.
#06.  Progresul nu înseamnă să înlocuieşti o teorie greşită cu una corectă. El înseamnă să înlocuieşti o teorie greşită cu una care este într-un mod mai subtil greşită.
#07. Când îţi revezi notiţele înaintea unui examen, cele mai importante vor fi ilizibile.
#08.  80% din examenul final se vor baza fie pe unicul curs la care ai lipsit, fie pe singura lecţie pe care nu ai (re)citit-o.
#09. Cu 5 minute înainte de pauză, un student va pune o întrebare care necesită un răspuns de 10 minute.

Probabil la majoritatea trebuie să staţi ceva timp până să le înţelegeţi sau poate veţi trece cu vederea, dar toate sunt foarte adevărate! 
P.S.: Ultima am păţit-o de atât de multe ori :)). 

4 comentarii: