Cei Mai Buni Prieteni

Era cu mult timp în urmă o fetiţă, pe nume Aida, în vârsta de 8 ani. Ea provenea dintr-o familie foarte săracă, aşa că ea nu îşi permitea multe jucării şi veşminte scumpe.

Într-o zi, a sosit tatăl Aidei acasă.  Tocmai s-a întors de la lucru-el lucra la palat ca servitor,iar uneori primea daruri de la rege.

Când fetiţa l-a văzut,i-a sărit în braţe,apoi tatăl ei îi dădu un cadou magnific şi extraordinar de frumos pentru acele vremuri:un ursuleţ de pluş,alb,frumos,cu o hăinuţă drăguţă pe el. Era foarte mic,aproximativ cât o palmă.

-Mulţumesc,tati!zise Aida.O să-l numesc…Rani.

Fetiţa se jucase mult timp cu prietenul ei cel mai bun,Rani.Noaptea dormea cu el.Chiar ursuleţul avea propria pătură.O cârpă cusută cu nişte aţă colorată,dar măcar avea şi el ceva.

Peste ceva timp,când Aida împlini 13 ani,Rani încă stătea în dulapul fetei,dar nimeni nu îl mai băga în seama.Doar uneori,când se mai uita la poze,copila îl privea câteva momente pe Rani,care părea că are ochii înlăcrimaţi şi era trist.Atunci îl lua puţin în braţe,iar apoi ursuleţul era din nou doar un decor.

Acum este ziua de naştere a Aidei.Petrecerea a fost extraordinară,chiar dacă au fost numai trei invitaţi,iar pentru mâncare şi tort s-au plătit patru salarii ale tatălui.

Seara,când fata a vrut să se bage în pat şi să se culce,auzi pe cineva tot zicând în şoaptă:

-La mulţi ani,dragă!Ai uitat de mine,dar tot te iubesc!

Se auziră aceste cuvinte de câteva ori,apoi Aida a mers să vadă ce se întâmplă.După ce a stat şi a investigat aproape două ore,şi-a dat seama că Rani zicea acele cuvinte.În acea clipă,l-a luat în braţe şi i-a zis:
-Rani,scuze că te-am ignorat!Eşti cel mai bun prieten al meu!Te iubesc!
Atunci,din ochii ursuleţului ieşiră două lacrimi,care ziceau că şi el o iubeşte.




Dyana Roznovan